Andrei Miron, fundașul central al FCSB-ului, ratează derby-ul cu Craiova din etapa a 14-a care are loc vineri, 18 decembrie, de la ora 20.30.
Fundașul transferat de Gigi Becali de la FC Botoșani a văzut cel de-al patrulea cartonaș galben în meciul pierdut de FCSB pe terenul lui CFR Cluj, scor 0-2, în etapa a 13-a, iar Toni Petrea nu se va putea baza pe serviciile sale la derby-ul din Bănie.
Andrei Miron a văzut al patrulea cartonaș galben în sezonul 2020 – 2021 din Liga 1, după ce l-a faultat pe Jakub Vojtus în minutul 34 al meciului cu CFR Cluj, atunci când Istvan Kovacs a acordat penalty pentru campioana României, iar acesta nu va face parte din lotul FCSB-ului pentru derby-ul cu Craiova.
Pentru faultul din minutul 34 al meciului CFR Cluj – FCSB, Andrei Miron a văzut al patrulea cartonaș galben în Liga 1, sezonul 2020 – 2021, după ce mai fusese avertizat în partidele cu Astra Giurgiu (etapa 1), Poli Iași (etapa 5) și FC Botoșani (etapa 10).
Toni Petrea va fi nevoit să improvizeze în apărare la duelul cu Craiova, unul important pentru gruparea roș-albastră. FCSB a fost depășită de gruparea din Bănie în clasament, cu un punct, după eșecul suferit în Gruia, iar învingătoarea din meciul care va avea loc vineri o să fie lider cu o echipă înainte de finalul anului 2020.
Cotat de site-urile de specialitate la 900.000 de euro, Andrei Miron a ajuns la FCSB pe 17 februarie 2020 și mai are contract cu gruparea deținută de Gigi Becali până în iunie 2024. Fundașul central a jucat în 13 meciuri pentru formația roș-albastră în sezonul 2020 – 2021 și a dat două pase decisive.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER